Descrierea produsului
Cei trei muşchetari a fost publicat foileton în revista Le Siècle între martie şi iulie 1844. Dumas pretindea că se baza pe manuscrise descoperite în Bibliothèque Nationale. S-a dovedit ulterior că Dumas se inspirase din cartea Mémoires de Monsieur d'Artagnan, capitaine lieutenant de la première compagnie des Mousquetaires du Roi (Memoriile Domnului d'Artagnan, căpitan-locotenent al primei companii a Muşchetarilor Regelui) de Gatien de Courtilz de Sandras (Köln, 1700). Această carte fusese împrumutată din biblioteca publică din Marsilia, iar fişa de bibliotecă s-a păstrat până în prezent; Dumas a luat cartea cu el când s-a întors la Paris. Eroism, fanfaronadă şi umorPrin Cei trei muşchetari Dumas creează un roman de aventuri de succes, de factură romantică, îmbogăţit cu toate „ingredientele” care puteau face reţeta celebră: mizează pe un erou excepţional, îndrăzneţ şi dornic de peripeţii, îi oferă evenimente spectaculoase, periculoase, lasă să alterneze scene de luptă cu unele de dragoste. Intriga este clară, bazată pe scheme antitetice: regelui i se opune cardinalul, muşchetarilor domnului de Tréville gărzile lui Richelieu, lui Milady, doamna Bonacieux etc. Ceea ce dă farmec şi individualizează naraţiunea lui Dumas este stilul simplu, nepreţios (chiar dacă uneori cam dezlânat) şi mai ales plin de umor. În fond, nu conţinutul eroic conferă romanului originalitatea sa; tradiţia relatării exaltate a faptelor de vitejie e regăsită în forme destul de asemănătoare încă în literatura Evului Mediu ori a perioadei clasice: e cazul acelor eroi ca Roland ori Cidul. Pentru romanticul Dumas însă eroismul nu mai cadrează cu seriozitatea. Serioase şi mereu încruntate sunt personajele care intră pe schema eroului negativ: Cardinalul şi gărzile sale, Milady (al cărei zâmbet, dacă nu e de răzbunare, e unul prefăcut), domnul Bonacieux. Umorul e semnul inteligenţei superioare, iar muşchetarii lui Dumas ştiu să şarjeze cu şi spada şi cu vorba. De altfel, eroii par a se contamina de simţul umorului de la naratorul însuşi, care nu o dată îşi atinge ironic personajele: Porthos, uşor fanfaron, preferă să inventeze poveşti cu lupte nemaivăzute şi ducese îndrăgostite decât să-şi mărturisească înfrângerea ori interesul pentru vreo femeie de rând; Aramis cel pios vrea să se călugărească de câte ori întârzie scrisorile iubitei; în sfârşit, tânărul d’Artagnan, pornit din Tarbes să cucerească lumea şi părând „o copie credincioasă a eroului lui Cervantes” devine sub zâmbetul naratorului chiar „concurentul domnului de Tréville”.
Muşchetarii lui Dumas rămân totuşi construiţi pe un model etic: e un model pe care trebuie să-l recunoaştem în acel cod al onoarei căruia nici unul nu i se sustrage; în felul acesta trebuie înţelese duelările după tipic, ritualurile adresărilor ceremonioase între gentilomi, respectul cuvântului dat, ca şi promisiunile făcute către sine, nepăsarea faţă de moarte şi nu în ultimul rând fidelitatea faţă de suveran. E un cod cu valoare absolută, dar peste care se aşează, înlăturându-i asprimea, libertatea poznaşă a personajului. Pentru Dumas, eroismul nu mai e unul sublim, ci unul simpatic.
sursa informatiilor "Wikipedia"
Vezi mai multe produse în categoriile următoare:Produse > Atle domenii > Aventură, poliţiste, S.F. Produse > Beletristică > Autori străini > Francezi
|
|